Întotdeauna mi s-a părut că era ceva ciudat la bunicii mei din partea mamei.
Uneori îi auzeam vorbind între ei în limbi pe care nu le mai auzisem niciodată. Când am întrebat-o pe mama, mi-a spus să nu-mi fac griji. Bunicii lucraseră mulți ani în diferite țări și, după spusele ei, învățaseră mai multe limbi.
Totuși, asta nu explica toate lucrurile pe care le vedeam.
Uneori, la miezul nopții, îi observam în grădină. Goleau niște saci mari pe pământ, apoi îi umpleau din nou și îi duceau undeva în spatele casei.
N-am aflat niciodată ce era în acei saci.
Mergeam la ei în vizită de două ori pe an: o dată iarna și o dată vara. Locuiau într-un sat mic, chiar la marginea unei păduri.
Mai trebuie să vă spun ceva despre familia mea.
Nu mai am niciun văr în viață.
Mama are două surori și un frate. Fiecare dintre ei a avut câte doi copii.
Toți șase au murit de-a lungul anilor.
Și fiecare dintre ei se afla la bunicii mei atunci când s-a întâmplat.
Primul a fost Dan.
Avea doar trei ani și se afla împreună cu părinții lui la bunici, într-o vară. Fusese lăsat singur într-o cameră pentru numai câteva minute.
Când părinții s-au întors, Dan dispăruse.
Fereastra era larg deschisă.
Au început imediat să-l caute prin curte și prin sat. Bunicul meu era plecat la câmp în acel moment.
După mai multe ore, Dan a fost găsit lângă un copac din pădure.
Fusese ucis.
Poliția a investigat cazul, dar nu a aflat niciodată cine îl luase din casă.
Fratele lui, Andrei, a murit în iarna aceluiași an. Avea șase ani.
Se juca în curte cu pisicile, în timp ce părinții lui și bunicul meu mâncau în casă. Bunica era plecată prin sat.
Andrei a fost găsit mort lângă cotețul găinilor.
Și de data aceasta poliția nu a reușit să găsească vinovatul.
Au urmat Tibi și Alex, doi gemeni de șapte ani.
Se aflau la bunici într-o vară și plecaseră prin sat la joacă.
Nu s-au mai întors.
Trupurile lor au fost descoperite ulterior într-un canal de la marginea satului.
În ziua aceea, bunicii mei fuseseră plecați într-o localitate din apropiere.
Cel puțin asta au spus.
Ultimii au fost Ana și Horia, alți doi frați gemeni.
Aveau zece ani.
Ana a fost găsită moartă într-o dimineață, în toaleta din curte.
O săptămână mai târziu, Horia a fost lovit mortal de o căruță pe drum.
Nimeni nu a reușit vreodată să afle cine conducea căruța.
Șase copii.
Șase morți.
Toți în timp ce se aflau în vizită la bunicii mei.
Când eram mai mic nu m-am gândit prea mult la asta. Adulții vorbeau în șoaptă despre aceste lucruri, iar fiecare tragedie părea să aibă propria explicație.
Pe măsură ce am crescut, însă, coincidențele au început să mi se pară imposibil de ignorat.
Acum am douăzeci de ani.
Vara trecută am mers din nou la bunici și am rămas la ei aproape o lună.
A fost ultima dată când am dormit în casa aceea.
Într-o noapte m-am trezit puțin după ora unu.
Am auzit voci în curte.
Erau bunicii mei.
La început nu am înțeles despre ce discutau. M-am apropiat de fereastră și am început să ascult.
Atunci l-am auzit pe bunicul spunând:
— După ce îl omorâm, îl lăsăm undeva prin curte. Găsim noi o explicație. Am găsit și pentru ceilalți.
Am simțit cum îmi îngheață tot corpul.
Bunica i-a răspuns:
— La două intrăm peste el. Folosim furca.
Pentru câteva secunde am rămas nemișcat.
Apoi m-am uitat la ceas.
Mai aveam mai puțin de o oră.
Am luat câteva perne și le-am așezat sub pătură, încercând să fac patul să pară ocupat.
Mi-am luat telefonul și am ieșit cât am putut de încet.
N-am folosit ușa din față.
Am trecut prin spatele casei, am sărit gardul și am început să alerg.
Nu m-am oprit până nu am ajuns suficient de departe încât să pot cere ajutor.
Am povestit totul poliției.
Inclusiv ce auzisem în curte.
Inclusiv toate lucrurile pe care începusem să mi le amintesc despre verii mei.
Polițiștii s-au dus la casa bunicilor în aceeași noapte.
Dar bunicii mei nu mai erau acolo.
Nu au fost găsiți nici a doua zi.
Nici săptămâna următoare.
De atunci, nimeni din familie nu a mai primit vreun semn de la ei.
Parcă s-ar fi evaporat.
Uneori mă gândesc la toate nopțile petrecute în casa lor.
La limbile ciudate în care vorbeau.
La sacii pe care îi goleau și îi umpleau în grădină după miezul nopții.
Și la faptul că, dintre toți nepoții lor, eu sunt singurul care a ajuns adult.
Nu știu de ce m-au lăsat în viață atât de mult timp.
Poate că pur și simplu îmi venise rândul.
Știu doar că în noaptea aceea am avut noroc că eram treaz.
Dacă aș fi dormit încă o oră, probabil că nimeni nu ar fi aflat vreodată adevărul.
