Depasit astazi de ratiune, imaginarul popular a dat expresie enigmaticului prin credinte, legende si mituri care adapostesc o lume nemarginita de locuri, intamplari si fiinte necunoscute. Amintim acum despre cateva dintre ele si originea lor.
Samca
Rautacios si urat, Samca este un spirit demonic feminin bine individualizat în mitologia românească. Oamenii cred că ea este însăşi Diavolul, Necuratul, Dracul sau o variantă feminină a acestuia ori sluga lui. Este numită “Diavolul cu chip de femeie” sau “drăcoaică” si influenteaza superstitiile populare referitoare la nasterea copiilor.
Fiecare varianta a legendei contribuie la diversificarea denumirii spiritului. Recurente printre nume sunt: Vestitia, Navadaraia, Valnomia, Sina, Nicosda, Avezuha, Scorcoila, Tiha, Miha, Grompa, Slalo, Necauza, Hatavu, Hulila, Huva, Ghiana, Gluviana, Prava și Samca.
Legendele si descantecele ne descriu un demon înspăimântător, in pielea goala, cu parul despletit si lung până la pământ, cu mâini de fier, unghii ca secerile, scoţând foc pe gură si pe ochi.
Calitatea metamorfozei ii ofera o varietate de chipuri pe care poate să le ia: muscă, păianjen, lăcustă, cărăbuş, broască, cioară, găină, pisică, câine, capră, porc, bob de mei, umbră, nălucă, săgeată, femeie, babă. Poate aparea ca duh înaripat în văzduh sau chiar sub forma unui vânt.
Ea are scopul clar de a provoca boli si rele femeii gravide si copiiilor nou-născuţi, ii framanta si ii sperie incat acestia mor sau raman schiloditi. Baba Samca omoară copiii în pântecele mamei lor, provoacă friguri, epilepsie, deficiente fizice şi psihice diverse.
Oamenii aflati sub influentele nefaaste ale diavolului se tratau prin incantarea unor descântece. Textul acestora reprezintă o naraţiune sau o poruncă adresată demonului de a părăsi trupul celui bolnav. Se foloseau adjuvante precum ceaiuri ori tincturi din plante.
Apropierea ei de mame şi copii se impiedica prin rituale specifice, frecventa fiind folosirea micilor cărticele sau unor file de hartie pe care se scria Legenda Sfantului Mihail si lista de nume ale demonului, inscrieri facute de batrani sau preoti. Aceste amulete erau purtate de viitoarele mame si puse la pătuţul copilului.
Funcţie magica aveau şi icoanele care-l reprezentau pe Sfântul Mihail străpungând Samca.
Crâsnicul
Crasnicul este un Dracusor nascut din alipirea unei femei cu Diavolul. El are infatisarea de purcel, care, de indata ce-i nascut, incepe sa fuga prin casa tipand.
Teodor Pamfile relateaza in “Mitologie Romaneasca. Dusmani si prieteni ai omului” urmatoarele: “Prin jud. Tutova se crede ca este bine ca babele sa dea foc la soba, ca sa se faca jaratec mult, si apoi sa-l iea la goana prin casa, pana cand, neavand unde sa se ascunda, Crasnicul va fi silit sa intre in soba. Atunci babele vor astuba gura sobii si acest Necurat se va preface in scrum. Credinta in Crasnic o aflam si in jud. Covurluiu. În toamna anului 1915, o preoteasă din Galaţi, după 26 de ani de căsătorie stearpă, purcede grea şi nu naşte după nici zece luni. Această preoteasă, prin urmare, poartă în sarcină un crâsnic, care se va naşte la 11 luni cum îi este sorocul. Crâsnicul, după naştere, purcelul, fiu de drac, se va repezi la cei din casă, la neamuri mai ales, îi va muşca şi îi va ucide apoi şi pe urmă va încerca să se adăpostească unde a fost zămislit. Pentru aceasta, moaşa va avea grijă să îl înfăşure într-un ţol, îndată după naştere, şi apoi să cheme neamurile să îl ucidă cu ciomegile. “
Ielele
Ielele sunt descrise ca făpturi feminine supranaturale cu atribute de Nimfe si puteri magice, care apar la lumina lunii, în păduri, cântă şi dansează în veşminte vaporoase sau dezbrăcate.
Din credinţa că rostirea numelui lor aduce ghinion, românii le-au mai spus şi Dânse, Dragaice, Rusalii, Frumoase, Nemilostive, Valve, Vantoase.
Originea ielelor este controversata din cauza inconsecventei folclorului. Se considera că ielele sunt, de fapt, sufletele unor femei vrăjite care după moarte nu şi-au mai găsit liniştea. Unele credinte le considera fiicele lui Rusalim-Împarat, Catarina, Zalina si Marina, care îi urăsc pe crestini, pentru că supuşii tatălui lor au trecut la creştinism.
Cand sunt starnite sau vazute in mijlocul dansului, dezmiarda omul prin cantece ca sa-l adoarma in vis placut, joaca hora de trei ori in jurul lui, blestemandu-l fiecare sa i se innoade limba sau sa-si piarda mintile, sa i se ia mainile, picioarele sau sa i se strambe fata. In locul unde au jucat, se topeste iarba ca arsa, iar apa fantanilor de unde beau, se otraveste.
Ca sa se pazeasca, oamenii puneau un cap de cal intr-un par, iar ielele fugeau. In ziua intai a postului Sfantului Petru si de ziua Sfantului Ioan Botezatorul, se leaga usturoi, busuioc sau pelin la brau sau la talpi, in semn de protectie.
Strigoi
Se spune că strigoii sunt suflete prinse la graniţa dintre lumi, la bariere unde “nu cântă nici cucul şi nu latră nici câinele“. Ei sunt de cele mai multe ori asociaţi cu sufletele tulburate ale morţilor care se ridică din mormânt si sunt denumiti si moroi, varcolaci sau Cei-rai.
Tudor Pamfile (in “Mitologie românească”) spune ca strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie pe cap, o cămaşă pe corp sau o căciuliţă de piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau de o femeie care iese noaptea afară cu capul gol. Strigoi pot deveni si copiii nebotezati sau blestemati, cei care mor spanzurati, innecati, mortii nepaziti peste care trec pisici, gaini sau soareci.
Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie îndepărtată de pe capul copilului cât mai repede, altfel copilul o trage şi o înghite, transformându-se. Se spune că strigoiul este chel în creştetul capului. El se fereste de usturoi, de ceapă si de tămâie.
Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr, care se intinde la caldura.
Legenda spune ca identificarea strigoilor se face taind capul primului sarpe care-ti iese-n cale. In gura lui se pune usturoi de vara, iar in ziua de Sf. Gheorghe, se planteaza. Usturoiul rezultat se recolteaza, te ungi pe piept si te urci intr-un copac, iar strigoii vor fi ademeniti.
Pentru a nu se preface in strigoi dupa inmormantare, oamenilor li se pune de catre rude un bob de tamaie in nari, sa nu mai poata rasufla, in urechi, sa nu mai poata auzi indemnurile diavolului de a iesi din groapa, in ochi, sa nu-l mai vada pe Necurat si in gura, sa nu i mai poata spuna acestuia numele rudelor sale. Alte credinte sugereaza taierea capului mortului si asezarea acestuia la picioare.
Acestea sunt doar cateva dintre creaturile mitologiei romanesti, omul vechi fiind un izvor nesecat de explicatii supranaturale ale fiintelor fantastice pe care le-a venerat sau de care s-a temut secole de-a randul