“Va rog, va implor” Le-am spus, dar calaul doar a suspinat putin si mi-a aruncat o privire trista, in timp ce imi punea perfuzia in brat.
Preotul statea langa mine. “Odata ce o sa apese acel buton, drogurile iti vor fi administrate.
Vei deveni inconstient in aproximativ 30 de secunde si moartea o sa apara imediat dupa.” mi-a explicat el, chiar daca stiam asta deja pentru ca mi s-a spus de foarte multe ori inainte.
“Care sunt ultimele tale cuvinte?”
“Va rog sa nu faceti asta,” le-am spus cu o voce disperata.
Preotul da din cap, cu tristete, dezamagit ca nici macar nu-mi infrunt moartea cu o constiinta curata.
Problema este ca nu am omorat pe nimeni. Toata viata mea a fost asa. Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand ma lovesc, cei din jurul meu sunt raniti si nu eu.
Odata, la scoala, m-am taiat din greseala cu hartia, ceea ce a facut pe trei dintre colegii mei sa fie si ei taiati si sa sangereze, in timp ce eu nu aveam nimic.
In liceu, am fost implicat intr-un accident de masina si chiar daca partea in care stateam eu a fost lovita, prietena mea si-a rupt piciorul.
Stiind asta, intotdeauna am fost foarte grijuliu. Am avut grija de mine, incercand sa fiu cat mai sanatos. Dar cand am fost jefuit de acei trei indivizi si apoi impuscat in cap, in loc ca eu sa fiu afectat, fetele lor au explodat.
Si atunci cand politistii au venit, m-au gasit tarandu-ma pe langa corpurile lor, incercand sa ma gandesc ce sa fac, si fara sa-mi dau seama tinand una din armele lor in mana.
Dupa 30 de secunde de cand executia a inceput, ii vad pe amandoi, calaul si preotul, cazand si izbindu-se puternic de podea.
“Chiar v-am rugat”, am spus cu tristete.
Poveste adaptata dupa “I begged you.“, scrisa de u/stellarpath.