Trebuie să te părăsesc în curând. Nu mai pot sta mult pe Pământ. M-am distrat destul, insa acest corp pur și simplu nu este potrivit pentru o întâlnire cu poliția. Este doar o chestiune de timp până când un vecin nebun se va gândi să ridice telefonul. Odată cu umiditatea din ultimele zile, am devenit deja destul de copt.
Iată ceva ce trebuie să înțelegi: Iadul este un loc mare. Ți-am dat un avertisment despre câteva dintre locurile de care ar trebui sa te feresti, insa chiar dacă as scrie romane intregi dedicate cartografierii locațiilor distincte din Dis, tot nu aș putea să iti spun totul despre oraș.
Ce mai pot face este să-ti ofer câteva informații despre unii dintre blestemații de acolo.
Macelarul
Macelarul este una dintre legendele Iadului. Un bărbat uriaș, cu barbă mare si incalcita si ochi insângerați. Zvonurile spun că în ziua în care a ieșit pentru prima oară dintr-un sac amniotic, a aterizat la picioarele unui trib sclav. Membrii tribului au chicotit în sinea lor și și-au pregătit bastoanele, fericiți ca vor lua niste carne proaspătă captivă.
Macelarul s-a ridicat, a tras spre el primul sclav, i-a bagat mana în gura și i-a smuls maxilarul de pe craniu. Apoi altuia si altuia, mutilandu-i cu mâinile goale pe toti. Nimeni nu știe sigur cine a fost cand a fost în viață . Nu știu cât de adevărata este povestea lui, nu l-am văzut niciodată si nu vreau. Ceea ce-ti pot spune sigur este că oamenii nu devin legendari în Iad fără motive întemeiate.
Câinii de iad
O sa-ti spun o mica poveste.
Nu eram nou în Iad. Îmi făcusem niște haine, aveam o bata de lemn, găsisem adăpost și aveam o bucata de carne prăjită peste un foc de tabără. Singurul lucru pe care nu-l aveam era un trib.
Planul meu era suficient de simplu. Urma sa iau o masă decentă, apoi sa incerc sa ma odihnesc. După aceea, urma să plec in cautarea un trib.
Somnul în Iad este atât vital cât și periculos. Rar gasesti un adapost si ascuns și cu acces la o cale de evacuare. Chiar și atunci, nu poti dormi niciodată mai mult de câteva ore. Orice zgomot suspect te va trezi. Asta mi s-a si imtamplat.
Am auzit un mârâit scăzut și ragusit.
Am sărit din cuibul meu improvizat, mi-am ridicat bâta și am marait inapoi. O femeie se strecurase în adapostul meu și mă privea cu pupilele dilatate. Era slabă, goală și acoperită de răni plângătoare. Buzele ei se dezlipiră înapoi pentru a dezvălui dinții sparti și zimțati. Judecând după coastele sale proeminente și stomacul umflat, era pe cale să moară de foame. Deci, era slabă, flămândă și nici nu avea armă.
„Am mâncat deja”, am spus, relaxându-mă puțin. „Totuși, nu are sens să te las să fugi.”
Am făcut un pas spre ea, iar ea s-a intors la dreapta și a fugit într-un mers ciudat, animal.
Am urmărit-o câteva străzi, luptându-mă să-mi tin echilibrul pe pământul noroios. Când m-am apropiat în sfârșit suficient de mult pentru a o lovi cu bata, ea s-a oprit dintr-o dată, iar eu m-am împiedicat de ea, pierzându-mi bata in cadere.
Ea a inceput sa urle triumfator, un sunet căruia i s-au alaturat multe altele asemenea.
În acea zi, am învățat două lucruri despre câinii Iadului. Ca exista oameni care își pierd mințile și devin fiare după ce au îndurat secole în Iad; si ca dinții și unghiile umane sunt perfect capabili să smulgă carnea de pe os.
Chirurgii
Medicii moderni rareori prosperă în Iad. Academia și dependența de tehnologie nu ii llasă în cea mai bună stare pentru a suporta violența și brutalitatea nesfârșite.
Există totuși excepții. Oamenii care au învățat să-și coasă prietenii in razboiae. Șamani, vrăjitori și oameni sfinți care au îndurat foametea și războiul. Supraviețuitorii care au știut să își cauterizeze propriile răni în mijlocul unei păduri. Aceștia sunt unii dintre oamenii care s-ar putea să fie suficient de puternici pentru a-și duce eternitatea aici.
Majoritatea chirurgilor iadului găsesc un trib imediat ce pot si învata să se descurce. Silexul, ardezia și cioburile de sticlă le servesc drept bisturiu. Acestia folosesc fire din păr uman pe post de ata și ace din fărâme de fier. Ori de câte ori un membru al tribului are o rană infectată, un chirurg va fi cel care va trata puroiul. Un chirurg tribal îți poate salva viața … dar o vor face fără anestezie.
Cambionii
Voi fi sincer cu tine aici, nu știu dacă există de fapt cambioni. Ce-ti voi spune este ceva ce mi-a spus altcineva.
Exista sansele ca un copil sa fie conceput și născut în Iad. Acesta este un cambion
Nu spun că există, bine? Spun că am întâlnit pe cineva care jură că este adevărat și că a văzut un cambion. Acesta părea un copil normal. Plangea si manca la fel ca un copil obișnuit. Când s-a născut, întregul trib s-a adunat în jur pentru a arunca o privire. Printre ei se afla și omul care mi-a spus această poveste. Acest bărbat a tăiat cordonul bebelușului. A observat ca arăta ca un copil normal din aproape toate punctele de vedere. Ochii îi erau morți. Fără viață, ca ai unei păpuși. Sigur, copilul era în viață. Se zvârcolea și plângea.
Dacă povestea este adevărată, nu dau vina pe trib pentru uciderea copilului. Ceva de genul acesta nu ar trebui să existe.
Gata, am terminat. Trebuie sa plec. Nu e nicio morala de citit printre randuri. Nu traim fericiti pana la adanci batraneti, nu exisa nicio revelatie, niciun scop de servit, niciun plan maret, nicio speranta. Uita de salvare, uita de Dumnezeu.
Povestea de groaza a fost adaptata dupa “How to survive in Hell” scrisa de u/Ratrotted.