Am ajuns în punctul în care pot spune că pur şi simplu nu mai pot, cu timpul durerea şi extazul s-au transformat în agonie. Ce înseamnă viaţa, când ai pierdut tot ce iubeai pe această lume, poţi spune că ai putea să faci anumite compromisuri prin care măcar timp de o secundă să-ţi găseşti liniştea. Dar oare se merită aceste compromisuri, având în vedere impactul lor în viaţa ta ? Totul a început în urmă cu o lună, când armonia familiei mele a fost perturbată pentru totdeauna.
În primul rând, daţi-mi voie să mă prezint, numele meu este Andy Robins, un contabil ce lucrează la firma PAS (Professional Accounting Services) din New York. Mă consider un soţ şi un tată iubitor, punând mereu familia pe primul loc în viaţa mea. Pe soţia mea o cheamă Renne Robins, persoana pe care o iubesc nebuneşte de 20 de ani încoace, mai precis de când ne-am căsătorit. Renne nu este doar soţia mea, ci mai presus de toate este şi mama fiicei mele Jess, o adoleşcentă în vârstă de 18 ani. Pot spune că am o familie perfectă, în care înţelegerea şi armonia sunt la locul lor.
Liniştea familiei mele, a fost uşor perturbată de anumite evenimente de-a dreptul îngrozitoare, pe care nu o să le pot uita vreodată.
Ne aflăm în luna noiembrie, o lună cu totul aparte pentru mine şi familie mea. Aceasta marchează împlinirea a 20 de ani de când eu, împreună cu soţia mea ne-am căsătorit şi totodată serbarea majoratului fiicei mele. O lună ce trebuia să fie de-a dreptul magică, s-a transformat într-o dramă, în care evenimentele sunt din ce în ce mai înfricoşătoare.
De ce spun asta ? Dacă eşte curios în a afla poveste mea şi vei avea răbdarea necesară să o întelegi în continuare voi detalia cu lux de amărunte întâmplările prin care am trecut.
Începutul de lună a fost marcat de un eveniment cu totul neplăcut, prin care am înţeles că viaţa te surprinde atunci când te aştepţi mai puţin şi când consideri că totul este perfect. Devastaţi de durere, am aflat că fiica noastră Jess împreună cu doi colegi de şcoala au decedat într-un tragic accident rutier, atunci când un alt şofer băut a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens şi izbindu-i foarte puternic. Aceştia se îndreutau către petrecerea unei colege a fiicei mele, o foarte bună prietenă a ei, dar şi a familiei noastre, o aniversare ce marca ajunul majoratului lui Jess. Dorinţa sa arzătoare de a lua parte la această petrecere, prin care putea să fie alături de Sara, colega ei, a reprezentat motivul pentru care am lăsat-o să participe la aceasta, în plus că familia Sarei, erau uni dintre cei mai buni şi vechi prieteni ai familiei noastră.
Cum ai putea să ai parte de o zi cu totul specială, când tu urmează să participi la un eveniment ce nu-şi are deloc locul firesc şi care mai presus de toate nu trebuie să se întâmple niciodată în asemenea zi. După cum presupun că v-aţi dat seama este vorba despre înmormântarea fiicei mele, ce nu-şi putea avea locul decât în ziua aniversării sale. Uite aşa o zi ce trebuia să fie cu totul specială s-a transformat într-una în care lacrimile au început să curgă şiroaie pe feţele noastre, dar spre deosebire de momentul aniversării, acestea nu marcau bucuria, ci tristeţea şi durerea despărţirii.
Această dramă a marcat doar începutul episoadelor îngrozitoare ce s-au năpustit asupra familie mele.
Devastaţi după această tragedie fulgerătoare, am ajuns să pierdem încetul cu încetul firul realităţii, adâncindu-ne din ce în ce mai mult în durere şi chin. Aniversarea căsotorie noastre a fost o zi ca oricare alta, în care ne puneam la înloială existenţa. Spre deosebire de mine, care deşi sufeream enorm, tristeţea mea era una interioară care-mi rupea sufletul, mistuindu-l întru totul, dar care nu mă lasa să mă manifest în exterior prin diverse gesturi, soţia mea era cu totul devastată. Gândurile lui Renne începuseră să fie tot mai negre, pornind de la momente de isterie în care pur şi simplu numai putea să se controleze şi izbucnea, la momente mult mai grave, ce presuneau siguranţa vieţii sale. Îmi amintesc că de fiecare dată când ieşeam la plimbare şi aceasta vedea copii începea instantaneu să plângă, spunând că ea a pierdut totul. Când vedea anumite obiecte care-i aduceau aminte de Jess prin casă îşi pierdea instantaneu cumpătul şi voia să le distrugă, afirmând că acestea nu-şi au rostul aici. Totul a mers din rău în mai rău, Renne ajungând în punctul în care suferinţa îi acaparase minţile, presupunând că cea mai bună soluţie de a pune capăt o dată pentru totdeauna chinului este moartea deoarece, ea nu poate trăi făra fetiţa sa. Din fericire, am reuşit să o salvez de fiecare dată din tentativele suicidale, însă o singură dată acestea au reuşit să fie mai grave şi Renne să ajungă la spital, cu o hemoragie masivă, pe motiv că a încercat să-şi taie venele, eveniment ce s-a terminat într-un final cu bine. Liniştit, că Renne a rămas sub atenţia medicilor pentru o perioadă mai îndelungată, mă gândesc ce pot face pentru a readuce, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, liniştea în familie.
Colindând în lung şi-n lat oraşul găsesc o clarvăzătoare care poate invoca spiritele şi care poate lua legătura cu ele. Mă gândesc, cum ar putea acesta să ne rezolve problemele, analizând dacă este bine sau nu să facem acest lucru. Însă având în vedere împrejurările în care ne aflăm orice este bine venit, putând astfel, pentru o perioadă de timp să recăpătăm liniştea.
Luna noiembrie a trecut, Renne a fost externată din spital, rămând sub atenţia unui medic psiholog care ne mai vizitează din când în când, pentru a vedea cum se mai simte. Observând că aceasta se simte mai bine din punct de vedere fizic, însă cu moralul este la pământ, mă hotărâsc să-i spun de clarvăzătoare, aşteptând să observ reacţia ei. Auzind că ar exista o persoană care chiar pentru o clipă ar putea să ne ajute să luam legătura cu fiica noastră, chipul i se luminează, fiind foarte încântată de idee.
În ziua următoare, sub marea insistenţă a lui Renne, dar şi din dorinţa de a vedea dacă această modalitate ar putea avea un rezultat, am mers la clarvăzătoare. Intrând pe uşă, nu trece mult timp şi Renne sub influenţa presiunii că ar putea lua legătura din nou cu fiica ei, izbucneşte în plâns. Fară a spune vreun cuvânt, clarvăzătoarea ne invită într-o altă încăpere, prezentându-şi condoleanţele în legătură cu tragicul eveniment. Miraţi amândoi de acest fapt, absolut incredibil şi cu totul de necrezut, am rămas în picioare uitându-ne întrebători unul la celălalt, până când aceasta ne spune să ne facem comozi şi să luăm un loc.
Mare ne este mirarea când aflăm că se aştepta să venim împinşi de dorinţa revederii cu persoana care tocmai a plecat dintre noi.
Apoi dintr-o dată, povestestea a început să capete altă înfăţişare, neprevăzutul ne-a surprins din nou, pot spune. Am aflat că spiritul ce trebuie invocat pentru a ne putea revedea fata este unul dintre cele mai puternice şi înşelătoare. Acesta forţând, membrii familiei ce-l invocă la un compromis foarte periculos, în schimbul revederii persoanei dragi unul dintre ei trebuie să renunţe la suflet, iar acesta este ales chiar de el.
Chiar dacă eu eram oarecum rezervat în privinţa acestui compromis, uitându-mă la Renne observ în ochi ei, acea sclipire arzătoare care îmi zicea că nu contează nimic pentru liniştea sufletească. Consultându-mă cu ea, ajungem la un punct comun şi hotărâm să încercăm.
Clarvăzătoarea începe cu pronunţarea numelui fiicei noastre pentru a putea invoca spiritul şi continuă cu incantaţia până când tăcerea îşi face simţită prezenţa, deodată masa unde stăteam cu toţii se ridică şi o voce trumurândă perturbă liniştea. Eu şi cu soţia mea, ne cutremurăm dintr-o dată, ştiind că aceasta este chiar vocea lui Jess. Un chip de fum apare din neant, este chiar ea …. fiica noastră. Emoţile ne năpădesc, izbucnind amândoi în plâns.
Acea voce tremurândă îşi începe pledoaria prin scuzarea faptului că prin plecarea ei dintre noi a creat fără să vrea atât de multă durere în sufletele noastre şi că la finalul acestei aşa zise conversaţii, unul dintre noi i se va alătura.
Văzând că soţia mea este bulversată complet, îmi fac curaj să o întreb dacă este bine în locul în care se află acum, ştiind că este o întrebare ce nu-şi are rostul, dar sub puterea sentimentului creat doar atât îmi trece prin minte.
Acel chip începe a rosti cuvinte la care nu mă gândeam niciodată că ar putea fi folosite în astfel de context. Expunerea ce ne o prezintă este cu totul incredibilă, aflăm că lumea în care se află acum, este una mult mai bună, mai linistită, în care spiritele trăiesc în armonie. Ne spune că tristeţea pe care ne-a adus-o îi este greu de îndurat, dar în această lume tristeţea este sinonimă cu liniştea.
Dialogul nostru se sfârşeşte prin exprimarea dezacordului lui Jess, în legătură cu faptul că despărţirea noastră o să fie una dureroasă, având în vedere prin ce am trecut în ultima vreme, dar şi o eliberare pentru unul dintre noi, spunând că oricare dintre noi ar pleca, celălalt să nu poarte durerea în suflet, deoarece aceasta este mistuitoare.
Rostind cuvintele de adio, chipul dispare, o linişte absolută se aşterne în cameră. Această tăcere este perturbată de clarvăzătoare care spune că momentul a sosit, dându-ne de ştire că unul dintre noi va pleca.
Auzind acestea, eu împreună cu soţia mea ne luăm de mână, spunând că totul o să fie bine. Deodată, mâna caldă a lui Renne se răceşte instantaneu şi se încleştează, dându-mi prin aceasta seama că sufletul ei a fost ales de către spirit. Cu timpul, ajung să numai simt nici mâna încleştată a lui Renne, întorcând capul către ea, constat că aceasta a dispărut.
Mă ridic, dând să plec, iar clarvăzătoare îmi zice că deşi nu este uşor, evenimentele deşfăşurate în ultima vreme ar trebui uitate cât mai repede pentru binele nostru.
Bulversat, pe drum mă tot gândesc la ce a vrut să se refere aceasta prin binele nostru ?
Poate ar trebui să dau uitării ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme pentru binele lui Renne şi al lui Jess, dar mai ales pentru binele meu. Acum Jess, nu o să mai fie singură într-o lume, care pare a fi mai bună ca a noastră, dar complet nouă pentru ea, o va avea alături de ea pe mama sa iubitoare, pe Renne a mea.
Cu timpul am reuşit să-i urmez sfatul clarvăzătoarei, ajungând la concluzia că aşa a fost să fie.
Îmi continui viaţa, ca fiind un stingher în această lume, având încă vie în gând, ideea că într-o bună zi familia Robins se va reîntregi şi armonia va exista din nou.
