Noaptea este un ocean în care fiecare stea din Univers nu este decât o insulă. Valurile Oceanului revin peste Pământ într-un ciclu de 24 de ore; mareele sale se rostogolesc și se desfășoară o dată pe an. Oceanul transportă în adâncurile sale lucruri pe care nu le-ai crede.
Din când în când, ceva menit pentru ape mai adânci se găsește naufragiat aici. Le confundăm cu vise nefericite pentru că nu le putem procesa ca fiind realitate. De obicei, ele se sufocă în lumina zilei, zdrobindu-se în moarte și expirând într-un paroxism de teroare.
Unii (norocoși sau ghinioniști, în funcție de perspectiva fiecaruia) găsesc refugiu în subsoluri, dulapuri, adâncuri ale pădurii, spațiul de sub pat. Copiii sunt conștienți de existenta acestor lucruri, deși părinții lor nu sunt. Copiii nu au învățat inca ceea ce este imposibil.
În locurile întunecate ale lumii, ele pot persista ani de zile sau secole, iesind la suprafata odată cu apusul Soarelui si aducând din când în când o victimă. Câte povești ai auzit despre demoni și vampiri, fantome și monștri, lucruri care lovesc în noapte? Toate par fabule și totuși fiecare conține o trăsătură adevărată a ceea ce pândește în întuneric. Creierul nostru nu poate prelucra imposibilul aparent și nici ochii nu văd fără lumină si astfel completăm detaliile; mitologiile noastre le dau formă și acele forme se schimbă în timp – odată un troll, apoi un diavol, acum un copil cu ochi negri. Multe sunt măștile Coșmarului. Formele și numele lor evoluează pentru a se potrivi cu moda noastră, dar ele însele rămân aceleași.
De câte ori ai văzut o umbră cu coada ochiului, una care nu era acolo când te-ai întors să te uiți mai bine? De câte ori ai rămas paralizat în pat, sigur că ceva a fost cu tine în cameră? Și de câte ori te-ai trezit dintr-un coșmar, aproape incapabil să te convingi că nu a fost real?
A fost real. A fost si este întotdeauna real.
Fiecare coșmar pe care l-ai avut vreodată; fiecare teroare pe jumătate amintită a copilăriei tale; fiecare lucru cu ochi morți, cu fălci si colti, care ți-a bântuit vreodată visele este real. Norocul tău este că, de cele mai multe ori, doar trec pe acolo.
Își permit să aibă răbdare.
Căci Noaptea este străveche. Noaptea era deja străveche cu mult înainte de prima zi. Și cu un miliard de ani înainte ca prima viață terestră să se strecoare din vâscul primordial, era deja acolo, uitându-se.
Cu trilioanele de trilioane de ochi, Noaptea i-a văzut pe strămoșii noștri coborând din copaci; când primii oameni au folosit prima dată focul, acesta a stat chiar în afara cercului cald de lumină, așteptând; iar când ne-am construit orașele, le-am conectat cu lumină electrică și am declarat că am câștigat victoria noastră finală asupra întunericului, Noaptea a zâmbit în tăcere în infinitatea sa. Căci Noaptea va fi în continuare aici când orașele noastre se vor prăbuși; când ultimul far se va stinge; când ultima stea din cer va arde până la un scrum rece.
Noaptea va câștiga. Insulele de lumină se vor scufunda fiecare la rândul lor sub Ocean.
Și când va veni vremea aceea – când Oceanul acesta întunecat va îneca lumea – copiii victorioși ai Nopții vor iesi alergand, îmbuibandu-se in abandon.
Și atunci și numai atunci vom vedea adevărata față a Coșmarului.
Poveste adaptata dupa The Night is an Ocean scrisa de Queen Iacomina, pe baza licentei CC-BY-SA.