Locuiesc singur. Tatăl meu este plecat din România de mai bine de un an, iar mama a plecat de acasă când eram prea mic să-i simt lipsa. Am două camere, un hol, o baie și o bucătărie, destul cât să mă simt comod. Ziua. Seara însă, după ce decid să închid calculatorul, să îmi dau căștile jos, și să ma pun în pat, începe o altă poveste. După ce până și ultimul ventilator al carcasei se oprește, se lasă o liniște ca de mormânt.
Vița din curte, bătută de vânt si iluminată de stâlpii străzii, face un joc minunat de umbre în camera mea. Pisicile, care îmi domină cartierul, merg nestingherite pe casă, scoțând niște zgomote minunate. Sunt schizofrenic. Și paranoic. Uneori nu dorm nopțile, cu frica de a nu adormi, și a nu mă mai trezi. Viața este… Un joc.