Veneam din statia de metrou, intr-o noapte destul de placuta, pot sa zic. Ma plimbam pe langa gard, ascultam muzica in casti si fredonam refrenul, ma aflam in lumea mea. Intuneric si muzica.
Nu stiu cat era ceasul, dar simteam ca timpul s-a oprit pentru cateva minute. Nu pot sa explic in cuvinte, cum e acest sentiment. Imagineaza-ti o sticla goala, doar atat, o sticla. Fara niciun sens sau o stare anume. In momentul acela, lumea practic s-a intors pe dos, vedeam in fata mea, umbre care dansau. Ma intrebam ale cui erau acele umbre. M-am indreptat spre ele, iar in aer se auzeau soapte, multe voci si multe soapte. Ale cui erau acele voci? Ce isi spuneau? Voiam cu disperare sa comunic cu ele, sa fac parte din acele umbre. Voiam sa devin o umbra care sopteste in noapte. Le-am zis:
– Vreau sa merg cu voi! Orice ati fi, luati-ma cu voi!
Atunci acele soapte s-au transformat in rasete, iar umbrele se invarteau in jurul meu. Am ametit atat de tare, incat am lesinat.
M-am trezit intr-o padure, plina de vibratii ale naturii. Pasarile care cantau de zor printre copaci si miscarile lor, ma faceau fericita. Am simtit ca locul acesta imi apartine.
Asa am devenit si eu o umbra care opreste timpul si ii duce pe oameni in locuri predestinate.
Poveste de groaza scrisa de: Letitia