Ospățul baronului Vanier

Locuitorilor micului oraș li s-a părut foarte ciudat când, la câteva zile după începerea asediului, baronul a anunțat că peste o săptămână avea să le pregătească un ospăț nemaipomenit.

Tot ce ceruse era ajutorul celor mai puternici tineri din oraș, care urmau să-l ajute la gătit.

După ce a trecut săptămâna, baronul i-a invitat pe cei mai de seamă cetățeni ai orașului la castel, pentru o mică degustare.

Au ieșit de acolo sătui și i-au asigurat pe ceilalți că era destulă mâncare pentru toată lumea.

— Totuși, spuse Madame Agen mulțimii, găsesc un singur cusur în mâncarea baronului Vanier.

Oamenii și-au ridicat privirile, curioși.

— Tocana nu are carne! Pentru mine, nicio mâncare nu e completă fără carne.

Oamenii au dat din cap. Ei puteau foarte bine să se lipsească de carne, dar, bineînțeles, corpolenta Madame Agen nu putea.

Baronul, care stătea lângă ea în timpul discursului, le-a explicat că, deși englezii le măcelăriseră vacile, porcii și găinile, avea să pregătească un fel de mâncare care să nu aibă nevoie de carne.

Cu toate acestea, oamenii orașului s-au culcat cu burțile pline în noaptea aceea.

Nu a durat mult până când cerșetorii și nelegiuiții orașului au început din nou să-i jefuiască pe ceilalți pentru bani, iar când baronul a văzut ce se întâmplă, a știut că trebuia să facă ceva.

Așa că a început pregătirile pentru un nou ospăț.

Noapte după noapte s-a frământat, încercând să găsească ceva care să poată înlocui carnea. În cele din urmă, a hotărât că varza ar putea compensa destul de bine lipsa observată de Madame Agen.

Din nou, i-a invitat pe cei mai de seamă oameni ai orașului la o mică degustare.

Au ieșit iarăși cu burțile pline și au spus din nou mulțimii că era suficientă mâncare pentru toți.

Dar pofta de carne a doamnei Agen tot nu fusese satisfăcută.

— Varza are textura cărnii, dar nu are… senzația cărnii!

În acel moment, baronul începea să fie ușor iritat de pretențiile imposibile ale lui Madame Agen.

— Și cum anume ar trebui să dau unei mâncări acea „senzație” de carne fără să folosesc carne, Mademoiselle Agen?

Ea chicoti și se apropie de baron.

— Păi, cu carne, bineînțeles!

Cu toate acestea, oamenii orașului s-au culcat cu burțile pline în noaptea aceea.

Dar englezii nu au renunțat la asediu. Raidurile asupra orașului deveneau tot mai frecvente, iar baronul a văzut din nou nevoia unui alt ospăț.

Așa că i-a adunat pe cei mai pricepuți oameni din castel și le-a cerut să creeze un amestec care, odată gătit, să semene cu carnea.

În cele din urmă, au reușit să obțină ceva potrivit, iar baronul s-a pus din nou pe treabă.

Temându-se de criticile doamnei Agen, i-a chemat pe cei mai de seamă cetățeni la o degustare mai devreme decât de obicei, ca să afle dacă înlocuitorul de carne ar putea satisface pofta unui om înfometat.

Dar Madame Agen tot voia mai mult.

— Ați gustat vreodată carne, baroane Vanier? Nu poți recrea așa ceva într-o sticlă cu lichid! Ca să gătești un fel de mâncare cu adevărat cu gust de carne, trebuie să ai carnea în mâini.

— Madame Agen! strigă baronul. Pur și simplu nu am carne!

— Atunci găsiți, răspunse ea.

Și în clipa aceea, baronul a știut ce trebuia să facă.

— Madame Agen… o clipă, vă rog?

Când cei mai de seamă cetățeni au ieșit din castel, mulțimea nu a observat că Madame Agen lipsea.

Nu a observat nici lipsa criticilor ei la adresa mâncării baronului.

Cu toate acestea, oamenii orașului s-au culcat cu burțile pline în noaptea aceea.

Și cu o întrebare care nu le dădea pace:

Cum reușise baronul să facă rost de una dintre cele mai bune cărnuri pe care le gustaseră vreodată?