Paralizie
După ce ne-am întors de la o petrecere de Haloween care a îndeplinit toate clișeele posibile, iată-mă cu părinții plecați și la un pas de adormire în pat cu un prieten . El , în poziție de scândură , dominat de un somn profund ca întunericul cu care mi-a pictat noaptea camera. În neintenționata sa inocență e imposibil să nu-ți vină să-i mângâi părul negru , pana corbului.Întind mâna și nu pot…niște fiori se înfig în mine precum sute de cuțite de geață imobilizându-mă , împietrind în timp ce frigul anormal prevestește sosirea răului…
Din străfundurile ungherelor se materializează o creatură plăsmuită din frici , fie actuale fie copilărești. Imnul său era urletul sinistru al vântului ce gonea printre crengi scheletice. Ajuns în pat se târăște cu o senzualitate macabră de prădător. Cu cât se apropia , cu atât eram cotropită de un alt val de fiori ce mă țintuiau în poziția vulnerabilă.Nu voia doar sânge , dorea să terorizeze. S- a oprit așezându-se peste mine, mâinile- i reci și vineții se sprijineau pe pieptul meu. Era tot El , băiatul ce doarme lângă mine…numai că acesta mă privește cu ochi morți și glaciali , înecați în ură.
– Vina…ta…, mârâie șoptit, parcă ar fi depus efort în a folosi un limbaj omenesc.
Știu la ce se referă. Citind gândul își înfige degetele prin grumazul bine expus și mă sugrumă încet dar cu forță . E o eliberare nemaiîntâlnită, simt că plătesc pentru toate păcatele. Când să- mi dau ultima suflare, lumina se aprinde în camera de dincolo iar absurdul devine realitate: mă strigă aceeași voce care mi-a spus cu minute in urmă că e vina mea însă mult mai umană acum.
Adormitul sare ca o fiară turbată și- l dărâmă violent pe cel din spatele ușii crăpate. Atunci propriul meu zbierat mă trezește din paralizie și sfâșie atmosfera halucinantă.