Mă numesc Gabriel şi sunt investigator la departamentul de întâmplări oculte din Halow. Am primit misiunea de a cerceta cazul tinerei Anne Carrier, femeia suspectată de vrăjitorie din Salem, condamnată şi arsă pe rug, o întâmplare neelucidată nici până în prezent. Pentru o mai bună cercetare mă aflu în Salem, în locul în care s-au întâmplat evenimentele, în ajunul sărbătorii de Halloween, la 100 de ani distanţă de când Anne a murit împotriva voinţei sale.
Nu ştiu cât timp a trecut din momentul în care am primit o misiune atât de solicitantă şi de câtă vreme am dorit cu atât de multă ardoare să aflu adevărul.
Din câte am înţeles, Anne Carrier era o persoană ce a captat cu uşurinţă atenţia acelei vremi, determinată şi implicată în tot ceea ce făcea, a ajuns cu uşurinţă în disgraţia autorităţilor locale prin modul ei propriu de a fi.
Ajuns în Salem, hotărăsc să mă întâlnesc cu Greta Carrier, strănepoata lui Anne, care m-a surprins plăcut cu amabilitatea ei, invitându-mă în umilul ei cămin şi care s-a arătat mai mult decât încântată să-mi ofere informaţii în legătură cu Anne, respectiv cu împrejurările în care se afla în acea perioadă, fapt ce consideră ea, că a stat la baza acuzaţiilor ce i s-au adus.
Încep să reproduc cu ajutorul Gretei, firul evenimentelor ca să pot înţelege mai bine acţiunea din spatele acestui mister.
Aflu că bănuielile autorităţilor locale asupra faptului că Anne era vrăjitoare au început odată ce aceasta a decis să se alăture grupării Eden, în luna octombrie a anului 1850. Această grupare era formată din trei fete (Elie Blacks, Ann Portland, Jess Robin), iar acestea puneau în şcenă diferite spectacole teatrale prin care îl preaslăveau pe Satan, o forţă malefică a lumii întunericului.
Bănuielile autorităţilor au fost susţinute de un grup de femei tinere care afirmau, că această grupare practică vrăjitoria şi aceste spectacole ar reprezenta pretextul ideal prin care răul se putea instala în comunitatea lor.
Autorităţile au început să ia măsuri asupra acestei grupări, începând prin interzicerea acesteia de a mai susţine spectacole. Însă gruparea Eden, împreună cu Anne au considerat aceste măsuri aberante şi neîntemeiate, considerând că ceea ce fac ele, reprezintă o formă pură de artă, au nesocotit avertizările primite şi au continuat cu spectacolele.
Autorităţile au continuat prin aplicarea de pedepse asupra tinerelor, cum ar fi zile aspre de temniţă, înfometare şi chiar agresiune fizică.
Anne, deşi era o membră recent introdusă în grupare, a fost aleasă conducătoarea acesteia, prin votul tuturor membrelor, datorită pasiunii şi dăruirii pentru spectacolele susţinute, dar mai presus de toate pentru dorinţa sa arzătoare pentru artă.
În ajunul perioadei în care noi sărbătorim Halloweenul, în mijlocul Salemului, gruparea susţinea unul dintre cele mai măreţe spectacole ale lor de până atunci. În timpul desfăşurării unui act din spectacol, autorităţile locale au intervenit în forţă, oprind totul şi luându-le cu forţa pe fete.
Condamnate la moarte, în ciuda susţinerii lor ferme că acuzaţiile aduse nu sunt întemeiate, acestora li s-au oferit sentinţe în funcţie de implicarea lor în grupare.
Astfel, Elie şi Ann au fost condamnate la tragerea pe roată, o tortură greu de imaginat, în care victimele sufereau cumplit. Jess la tăierea în două, o pedeapsă cumplită având în vedere faptul că persoana simţea pe propria piele o parte din execuţie. Anne, fiind considerată conducătoarea grupării şi membra cea mai implicată în evenimente la arderea pe rug, un chin greu de îndurat.
Deşi celelalte fete şi-au primit şi ispăşit pedepsele în tăcere, Anne a fost singura care a acuzat autorităţile de nedreptate şi cu ultimele puteri, arzând pe rug, ea a strigat că într-o bună zi, aceştia vor trebui să dea socoteală pentru faptele lor.
Nu ştiu dacă este coincidenţă sau nu, dar în acelaşi an, în Salem s-au întâmplat diverse evenimente, ce l-au marcat pentru următorii ani.
În primul rând, şeful din acea vreme a autorităţilor a fost găsit fără suflare în casa sa, iar misterul morţii sale a rămas nedesluşit nici până astăzi. Clădirea, în faţa căreia au fost realizate execuţile fetelor a ars într-o noapte din temeli, sursa focului rămând un mister. Uni oameni susţin vehement că o perioadă au auzit spusele lui Anne, iar alţi susţin că ascultarea liniştei era o binecuvântare în acea vreme.
Printr-o pauză mai lungă îmi dau seama că istorisirea Gretei a luat sfârşit şi păstrez şi eu un moment de tăcere în numele sufletelor plecate dintre noi.
Dintr-odată, Greta suspină şi spune că aceasta este povestea unor fete ce nu au fost înţelese, ce au fost condamnate şi executate pe nedrept. Ultimele cuvinte ale Gretei mă impresionează, observ în vocea ei o mică tremurare, pe care ea încearcă să şi-o ascundă cât poate de bine.
Mă ridic, dând să plec, mulţumindu-i Gretei pentru amabilitatea de care a dat dovadă şi pentru faptul că a putut să-mi împărtăşească această poveste, ştiind că pentru ea nu a fost deloc uşor.
Mergând pe stradă, în minte îmi vin o grămadă de întrebări, cum ar fi dacă această sărbătoare a influenţat acţiunea într-un fel, dacă Anne s-ar putea încadra în eroinele vremii, jucând mai bine jocul de pe scena vieţii decât de pe scena din timpul spectacolului sau dacă evenimentele desfăşurate după moartea fetelor au avut vreo legătură cu magia din Salem. Aceste întrebări chiar dacă vor rămâne neelucidate niciodată, sunt bucuros că am aflat povestea din spatele lui Anne Carrier.
Poveste de groaza scrisa de: Dumitraşcu Gabriel