Tudor s-a consultat cu ceilalți membri ai organizației și au decis că era mai bine să nu acționăm imediat.
Trebuia să aflăm mai multe.
Mi-a înmânat o insignă și o legitimație pe care erau trecute datele mele.
Din acel moment eram membru al organizației.
Eu eram omul cu ajutorul căruia puteau închide portalul spre Dimensiunea Rock.
Tudor mi-a cerut să rămân lângă Pedro și să continui să-i câștig încrederea.
Urma să fiu spionul lor.
Când aveam să mă întorc în Dimensiunea Rock, trebuia să mai fur câte un scut energetic.
Tudor m-a avertizat însă că, dacă vedeam borcane care conțineau materii luminoase albastre sau roșii, să nu mă ating de ele.
Puteau conține morfoniu, o substanță care, odată eliberată în lumea noastră, putea distruge populația umană.
M-am întors la spital pentru a primi noi ordine.
Am decis să nu-i spun nimic lui Andrei despre Tudor. Nu mai aveam suficientă încredere în el.
În spital am văzut mai multe cuști suspendate de tavan. În ele se aflau oameni cărora le fuseseră adăugate numeroase brațe și picioare.
Aveau ochii roșii și loveau neîncetat gratiile cu o furie greu de descris.
Andrei mi-a spus că le injectaseră ferizon în creier și își pierduseră complet controlul.
Atunci am aflat și următorul plan al lui Pedro.
Voia să creeze un fel de grădină zoologică în Dimensiunea Rock, în care experimentele sale să fie expuse oamenilor de acolo.
Iar când un specimen nu mai era bun pentru expoziție, urma să fie folosit pentru hrănirea creaturilor.
Nu-mi venea să cred că ajunsesem să trăiesc așa ceva.
Pedro a apărut și mi-a spus că avea o nouă misiune importantă.
Trebuia să ucid un membru al unei organizații care știa despre activitățile sale.
Era chiar organizația lui Tudor.
Ținta se numea Florin Stamate.
Îl cunoșteam. Lucra în aceeași bază cu Tudor.
Pedro mi-a dat un pistol și mi-a spus să-l atac atunci când îl găseam singur, pe câmp, în drum spre bază.
Mi-a explicat unde se afla baza, fără să știe că eu o cunoșteam deja foarte bine.
Am mers direct la Tudor.
După ce i-am spus ce-mi ceruse Pedro, mi-a spus că trebuia să vorbim imediat cu domnul Mateescu, liderul bazei.
I-am povestit tot.
Mateescu mi-a cerut pistolul, l-a băgat în buzunarul paltonului său lung și i-a chemat pe toți membrii organizației.
Apoi, fără să ne avertizeze, a scos pistolul și l-a împușcat pe Florin Stamate.
Va urma…
Poveste de ficțiune. Scrisă de Cufărul cu Enigme și adaptată editorial de Creepypasta România.


