— Nu te voi elibera. Cuvintele mi-au ieșit aproape automat. De câte ori le spusesem deja? Nu mai știam. Femeia stătea în genunchi, cu capul plecat. Eu continuam să o privesc și să încerc să recuperez fragmente din trecut. Îmi aminteam o masă. Îmi aminteam lumina. Îmi aminteam frica. Și îmi aminteam de ea. Sau … Citește mai mult
Cu pași mici și nesiguri mă îndepărtam de locul în care îmi petrecusem ani din viață. Nu știam încotro mergeam. Nu știam cât timp trecuse. Știam doar că, pentru prima dată după foarte mult timp, zidurile azilului rămâneau în urma mea. Dar înainte de acea noapte fusese camera. Aceeași cameră întunecoasă. Aceeași fereastră murdară. Aceeași … Citește mai mult
Stigmatul mă durea din nou. De fiecare dată când priveam femeia din fața mea, trecutul părea să se trezească. În ochii ei vedeam azilul. Sau poate doar voiam să-l văd. Camera rece. Cămașa care fusese cândva albă. Zilele în care mă trezeam fără să știu cât timp dormisem. Și oamenii în halate care numeau totul … Citește mai mult
Nu merita să mai fie în viață. Asta îmi repetam. Din nou. Și din nou. Dar cu cât o priveam mai mult, cu atât certitudinea începea să se fisureze. Femeia stătea ghemuită pe podeaua rece. Respira greu. Eu mă plimbam prin beci fără să-mi găsesc locul. Vocile reveniseră. Unele îmi spuneau să termin ceea ce … Citește mai mult
Nu-mi mai amintesc exact când a început totul. Știu doar că, la un moment dat, mila și compasiunea au încetat să mai însemne ceva pentru mine. Voiam să devin exact ceea ce acel loc făcuse din mine. Un monstru. Femeia stătea în fața mea, pe lespezile reci ale beciului. Același beci care, cu mulți ani … Citește mai mult