Vidul s-a deschis acum câțiva ani. E pur și simplu o masă uriașă de… ei bine, spațiu. A apărut în Rusia. Am văzut Moscova căzând în el, clădire după clădire, betonul alb dispărând încet în abisul de dedesubt.
Am văzut totul prin camera unui elicopter de știri.
Partea ciudată e că elicopterul părea să fie „atras” de gaura aia nenorocită. Adică, un pilot nu e considerat nebun dacă încearcă să bage un elicopter într-o gaură gigantică?
Mă îndepărtez de subiect.
În fine, elicopterul nu s-a prăbușit. Echipajul nu a început să urle de frică în timp ce cobora. Am văzut toate astea prin cameră, care încă transmitea.
Ceva nu era în regulă.
Lucrez pentru postul acela de știri. Era elicopterul nostru. Erau banii noștri. Banii noștri. Nu banii vreunui bogătaș care își permite să arunce cu ei, ci banii pe care îi câștigăm prin sudoare, durere, muncă și chin.
Trebuia făcut ceva.
Mi-am ridicat privirea de la televizor, pe care abia îl vedeam peste peretele cabinei mele de birou.
Atunci am observat că toată lumea se uita spre stânga.
Aveau un fel de privire goală, ca de zombi. Murmurau câte ceva.
Nu.
Chiar nu era deloc în regulă.
Părea că eu eram singurul asupra căruia Vidul nu avea niciun efect. În anii în care am supraviețuit aici, în California, am ajuns să înțeleg că Vidul nu e pur și simplu un fenomen natural.
E nimic, dar în același timp e ceva.
O să te cheme.
Rezistă.
Trebuie să-i reziști.
Știu asta. Știu toate astea din privirile pe care mi le-au aruncat colegii mei în timp ce se târau spre ferestre, spre Vid, spre propria moarte.
Timp de vreo cinci minute, avioanele s-au prăbușit peste metropola pe care o numeam acasă. Mașinile au ieșit de pe autostrăzi și au ajuns în râuri.
Haos.
Apoi, nimic.
Pentru urechile mele, nimicul a fost un dar. O eliberare bruscă de toate sunetele care treceau prin aer.
Pentru mintea mea, nimicul însemna supraviețuire.
Nimicul însemna că, după o săptămână, nu mai aveam curent.
Nimicul însemna că, după jumătate de an, mâncarea începea să se împuțineze.
Nimicul…
Nimicul era iadul.
Știu poveștile alea de groază. Ești singur într-o lume imensă. Ceva te urmărește la fiecare pas, apoi începe să se apropie.
Dar asta e viața reală. Nu vreo Creepypasta ieftină.
Nu mă urmărește nimeni.
Sunt doar eu…
și mintea mea.
Prima zi a trecut repede.
A doua, ceva mai încet.
Ziua 1005 a fost cea mai lentă zi din viața mea.
În prima zi eram ocupat să adun provizii pentru noapte. Mintea îmi era atât de prinsă de toată treaba cu golitul supermarketurilor, încât nici măcar nu observam cum trecea timpul.
Până să-mi dau seama, ajunsesem deja în ziua a doua.
Pe măsură ce timpul trecea, am devenit mai puternic. Să cari cantități enorme de pungi de chipsuri Lay’s ajunge să fie floare la ureche.
Adăpostul meu a început să semene tot mai mult cu o casă.
Aveam mai mult timp liber.
Iar lipsa asta de timp — sau poate faptul că timpul nu mai însemna nimic — îi permitea minții mele să inventeze orice voia.
Simplele miraje au devenit siluete în depărtare.
Umbrele se mișcau.
Mi-am pierdut mințile.
Dar am reușit să-mi revin.
Astăzi, Vidul încă înghite planeta Pământ.
Acum e la… un kilometru de mine.
Dacă citești asta, mai există un elicopter pe acoperișul clădirii Raider News. Ia liftul. Ar trebui să mai fie curent până pe… 31… mai.
Ar fi un miracol dacă însemnarea asta are deja mai mult de un an.
Vidul se extinde prea repede.
În fine, ia liftul până la ultimul etaj. Economisești timp. Du-te pe acoperiș.
Elicopterul ar trebui să aibă… șase canistre de benzină în compartimentul de depozitare.
Pornește motorul.
Și zboară.
Doar zboară.
Zboară oriunde vrei.
Îl aud cum mă cheamă…
Nu te opri. Ține elicopterul deasupra solului…
Vin…
Nu încetini…
o să…
mă cheme?
Vin…
stai…
Am…
am văzut cum arată…
Chestia aia…
chestia aia din Vid…
Te rog…
zboară…
și nu te uita în jos…
niciodată.
Niciodată să nu te uiți în jos…
📖 Poveste originală: „Don’t Look Down”
✍️ Autor: 41488p-fduser
🇷🇴 Traducere și adaptare în limba română:
Creepypasta România
📜 Licență:
CC BY-SA
Această versiune reprezintă o traducere și adaptare în limba română a operei originale „Don’t Look Down”, scrisă de 41488p-fduser, și este distribuită în conformitate cu termenii licenței CC BY-SA.
