Mâinile ei și mâinile mele erau pline de sânge . În nări simțeam deja mirosul agoniei de dinaintea morții … Da, un miros imposibil de descris in cuvinte . Știam că trebuie să duc la bun sfârșit ceea ce începusem cu ea . Scopul meu era să nu o mai las în viață, nu acela de a o elibera .
Continuam sa ii crestez pielea până la sânge : mâinile, chipul, gâtul .
Era pe aproape amorțita și cu ochii pe jumătate stinși . Pentru un moment m-am oprit, uitându-mă la ceea ce făcusem . Venise momentul când trebuia să îi rup hainele de pe ea pentru a putea tăia mai departe, când, a deschis ochii larg, a început să geamă și să tremure . Acum simțea absolut tot ceea ce făceam cu ea . Mă privea fix . În ochii ei puteam să citesc groaza care o stăpânea . Încerca să spună ceva dar nu mai putea : doar privea fix și tremura . Cu siguranță voia să mă înduplece, de nu își lua ochii de pe mine. Dar nu, așa ceva nu voiam să fac : ea trebuia să plătească pentru tot răul pe care mi-l făcuse .
M-am aplecat deasupra ei, șoptindu-i la ureche :
– Cum te simți, știind că ți se apropie sfârșitul si nu ai nici cea mai mică fărâmă de putere pentru a-l înfrunta, pentru a te lupta cu el ? Știi ce urmează să îți fac ? Nu, nu știi ! Și nici nu îți voi spune !
Îndepărtându-mă de ea, am început să râd zgomotos în timp ce o priveam batjocoritor. Da, era la mâna mea acum, puteam face cu ea orice mi-ar fi trecut prin cap . Simplul gând, că aveam drept de viață și de moarte asupra ei, îmi dădea o stare aproape euforică, o stare ce nu o mai avusesem niciodată .
Și totuși, trebuia să mă trezesc din starea pe care o aveam, trebuia să termin ceea ce am început . Eram acolo pentru a mă răzbuna pentru toate zilele petrecute în acea cameră întunecoasă și rece, eram acolo pentru a-mi răzbuna trupul pe jumătate însemnat chiar de ea … de cea din fața mea . ” DA, TREBUIE SĂ O FAC SĂ DISPARĂ, TREBUIE SĂ AM PUTEREA SĂ ÎI IAU VIAȚA ! “, îmi spuneam, în gând, cu glas răspicat .
Am tras aer, adânc, în piept și m-am apropiat, din nou, de acel leș infect . Respira sacadat si continua să mă urmărească , din nou, cu privirea . O simțeam cum mă arde, în ceafă . ” Așa, mizerabilo, urmarește-mă ! “, urlam în sinea mea, întorcându-mă spre ea. Furia începea, din nou, să mă stăpânească . Pentru a doua oară am lovit puternic și am urlat . Mi-am înfipt nghiile si dinții în pieptul celei care a fost călăul meu . Inspiram mirosul de cadavru viu ce ieșea din ea. Peste. tot, în jurul ei, mirosea a moarte . O zgâriam și o mușcam, stăpânindu-mă, cât de mult puteam, să nu mi se facă rău . Pentru prima dată, în viața, mea, simțeam gustul de carne umană, putredă, si de sânge stricat . Un gust bizar . La un moment dat, nu mai știam dacă îmi place sau nu . M-am oprit … O priveam și o auzeam cum respiră, cum, oftează suspinând . Îmi era o infinită greață, de acel leș umblător . Simțeam nevoia de a o umili, de a o chinui, de a o vedea cum se agață de ultimul fir al vieții . Așa ii era agonia . Ma uitam la ea, fără vreo umbră de regret, cum tresărea din cauza plânsului .Scâncetele ei, de om cretin, mă scoteau din minți, mă zgâriau pe creier . Am apucat-o de gât și i-am strigat furioasă : – Încetează să mai plângi, ființă de nimic ! Oricum ai să mori, dar nu chiar în acest moment ! Înțelege , NU TE IERT SI NICI NU TE ELIBEREZ !
NU VREAU ! AS PUTEA, DA, DAR NU VREAU !
Nu zicea nimic, nu avea nici cea mai mică reacție . Numai ochii ii ținea ațintiți înspre mine . Nicicum nu voia să mă scape din priviri . Fapt prin care mai mult creștea înverșunarea mea . Am luat din nou in mâini fierul cu care începusem să o zgârii și să o tai . De la gât in jos, îi plimbam acea bucată ruginită și o înțepam în diverse puncte, când, o porțiune, ceva mai tare decât restul trunchiului, parcă se opunea . Era asemenea unei piedici .
” Oare ce ascunde, aici, mizeria asta de om ?”, mă întrebam intrigata . Cu siguranță ceva era dar nu știam ce . Iar asta mă determina să vreau să văd ce se întâmplă, să văd ce putea ascunde acolo .
Am aruncat fierul, din mână, și am început să apăs cu degetele . Ceva, asemenea unei răni uscate sau unei cicatrici , se simțea sub degetele mele reci . Si de ce nu am simțit , totuși, când o mușcasem si o zgâriasem ? Momentul se derula tot mai încet . Era ca un film vechi ce rula greoi . Un sentiment de teamă ușoară începea să se simtă . Acel leș umblător ascundea ceva .
Dar oare ce ? Ce putea avea acolo ?
Continuam sa o apăs cu degetele, când, teama usoară, de la început, devenea acum tot mai puternică . Tremuram din tot corpul, ca atunci când mi-am descoperit propriul stigmat . În sinea mea mă întrebam ” Oare si ea … a… ? ” Mușcându-mi, până la sânge, buzele și limba, tot eu mi-am dat și răspunsul : ” Nu,așa ceva nu se poate ! Ea a fost călăul meu, imposibil sa fi fost, înainte, închisă tot acolo ! ”
Și totuși, ce putea să fie sub hainele ei ? Asta mă intriga din ce în ce mai mult, făcându-mă să pun din nou mâna pe fierul ruginit și să încep să îi tai hainele, nu înainte de a-i mai face câteva tăieturi pe mâini si pe gât, acolo unde deja sângera de ceva timp .
Am început să tai … ușor .
*** Va urma …
Poveste de groaza scrisa de: Otilia