Era o marionetă, cred. Avea un cap mare, fața era din cauciuc încrețit, de culoarea pielii. Ochii erau gigantici, scosi din orbite, albi, cu pupile roșii. Părul era negru, incalcit, făcut dintr-o substanță dură. Dinții erau gigantici, de un alb pur. Maxilarele puteau fi miscate individual. Corpul și membrele erau din lemn, pictate pentru a arata ca un costum, dar vopseaua era decolorată si în unele locuri se vedea culoarea naturala a lemnului. Fiecare braț și picior avea o lungime diferită, iar mâinile erau destul de detaliate. Scotea un sunet puternic ori de câte ori se mișca.
Păpușa aia… m-a urmarit mereu. Mereu apărea în viața mea. Cea mai veche amintire despre aceasta este de la prima mea zi de naștere sarbatorita. Evident, nu-mi amintesc detaliile complete ale acelei zile, dar îmi amintesc cum imi canta “La multi ani”, din spatele parintilor mei. Nu știu pentru ce era acolo; Îmi amintesc doar că m-a speriat de moarte și nu mă puteam opri din plâns. Când am vorbit despre asta cu părinții mei, au spus că nu se întâmplase așa ceva si ca imaginatia de copil se juca cu mine.
Data viitoare când am văzut-o, aveam în jur de sase ani. Exploram o cameră plină cu lucruri vechi pe care părinții mei le păstraseră și am găsit un calendar, dar nu-mi amintesc anul lui. Avea cate o fotografie pentru fiecare lună, dar singura pe care mi-o amintesc este a lunii octombrie; marioneta era imaginea pentru ea. M-am speriat, am aruncat imediat calendarul din mana si am fugit din cameră. I-am spus mamei și am încercat să îi arăt calendarul, astfel încât să știe că marioneta este reală, dar nu am mai putut gasi calendarul.
Aveam noua ani când s-a întâmplat din nou. Era miezul nopții, m-am trezit dintr-un coșmar ale carui detalii nu mi le amintesc. Eram prea speriat ca să mă întorc la somn, așa că am mers în sufragerie și am aprins televizorul. Se incheiase un vechi spectacol alb-negru și, când au început reclamele, a apărut acea marionetă. Dansa în timp ce asculta muzică tare. Am țipat și am început să plâng necontrolat, dar când părinții mei au ajuns la mine, marioneta dispăruse.
Nu am mai văzut păpușa o vreme după aceea, dar am tot avut coșmaruri despre asta. Când aveam 15 ani, am decis să încerc s-o urmăresc, folosind internetul pentru a încerca să găsesc informații despre calendar, despre reclama, orice. Nimeni nu auzise vreodată despre asta, dar într-o zi am primit un mesaj de la cineva cu care nu mai vorbisem până acum. Username-ul lui era un amestec aleatoriu de numere și litere, dar avatarul era o imagine a marionetei. Mi-a spus „Mă bucur că îți mai amintești de mine”, apoi a iesit imediat. Nu m-a mai contactat niciodată și nu au mai intrat online.
Când aveam 20 de ani, mergeam pe lângă un magazin care vindea jucării și păpuși vechi, iar în fereastra, spre uimirea si teroarea mea, am văzut marioneta. Am intrat înăuntru și l-am întrebat pe vanzator dacă știe ceva despre istoria păpușii, cândfusese făcută, de unde provenea, ceva, orice. Nu stia, mi-a raspuns că păpușa tocmai fusese vândută magazinului în urmă cu câteva zile si ca o puteam cumpara cu 30 de lei. Nu eram sigur ce să fac, mă tot speria, dar dovada că exista cu adevărat mi s-a părut fascinanta. Am cumpărat marioneta și am dus-o acasă.
O vreme, m-am simțit mai bine. Am privit păpușa ca pe o frică din copilărie pe care o depășisem ca adult și chiar am început să cred explicațiile pe care mi le-au dat părinții mei pentru aparițiile din trecut (am văzut-o în altă parte copil fiind, mi-am imaginat calendarul, am visat scurt televizorul, și cineva online imi jucase o farsa)
Am păstrat păpușa, iar pe măsură ce mergeam mai departe în viața mea, uitam de ea. Am terminat facultatea, m-am căsătorit, iar soția mea va trebui să nască în câteva săptămâni. Curățam viitoarea camera a copilului cand am găsit marioneta, prăfuită și abandonată. Nu voiam ca fiul meu să o vadă, așa că am ridicat-o și am decis sa o șterg de praf si sa o mut în alt loc. Stergand-o, am observat o inscripție estompată pe spate: „Așa va arăta el”. Înainte să-mi dau seama ce înseamnă asta, am auzit-o pe soția mea plangand. M-am repezit la ea, părea mai supărată decât o văzusem vreodată. Plângând, mi-a spus că doctorul tocmai sunase. Apăruse o problemă cu copilul…
Poveste adaptata dupa “The Puppet” scrisa de “KI Simpson“. Povestea este adaptata pe baza licentei CC-BY-SA.