Bunica mea e foarte atașată de noi , mereu ne vizitează aducându-ne diferite cadouri ce îmi fac zâmbetul să se arăte viu și colorat.
Aseară am auzit o bătaie în ușă, răsuna în toată casa, se auzeau pași și râsete urmate de țipete ce te făceau să simți fiori pe șira spinării
Cu frica în vene am hotărât să mă dau jos din pat pentru a verifica , am crezut ca e unul dintre părinții mei, sau pisica vecinului ce obișnuiește să intre în casa noastră în speranța că va primi mâncare,abia apoi mi-am dat seama ca sunt singur acasă..
Scările scârțâiau la fiecare mișcare, ma simțeam ca într-un film de groaza, aveam ochii în patru, nimic nu îmi scăpa.
„Deschide..!” se auzea de la geamul din fata, am tresărit țipând din toate puterile, nu mai puteam vorbi, picioarele mă duceau în acea direcție dar vocile din cap mă avertizau „NU te duce” „Stai acolo!” „Nu..”
Deja ajuns în fata perdelei respirația mea devenea tot mai accelerata, inima parcă dorea să iasă din piept, am tras de ea ușor în speranța că ceea ce am auzit sa fi fost doar un strigăt interior.
Era bunica, zâmbetul ei gingaș se lipea ușor de marginea geamului, picăturile de ploaie îi îndreaptau părul, ochii ei erau roșii, nu îmi puteam da seama din ce cauză, însă un lucru era cert, aceea nu era vocea bunicii mele…
„Bunico, de ce nu intri? Ai cheia de rezerva..” mă uit la ea, aceasta își mărește zâmbetul, o serie de dinți ascuțiți se arată, unghiile ei devin mult mai mari
„Deschide!” se aude din nou, de data asta mult mai autoritar, ochii mi se măresc iar buzele încep să-mi tremure, în casa era întuneric total, singura sursa de lumina fiind becul din bucătărie, mă uitam la bunica mea, ce stătea fix în fata pe partea cealaltă a geamului privindu-mă cu multă sete de sânge
„Dar…” reușesc sa spun cu lacrimi în ochi, strâng din dinți în speranța ca aceasta sa spună că mi-a făcut o simplă farsă, dar ceea ce îmi doresc pare sa întârzie..
„Nu vrei sa îi deschizi bunicii tale?” aceasta își lasă capul în jos, părând tristă, nu puteam vorbi, asa era, însă nu voiam să se supere pe mine, orice ar fi, e bunica mea..
„Ba da…” spun ușor, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit , cert e că își ridică capul privindu-mă fix în ochi, de obicei nu pot susține priviri, însă acum nu îmi pot mișca capul..
„Atunci deschide, nu iti fac nimic..” odată la auzul acestor cuvinte cad pe gânduri, nu știu ce să fac, frica predomina în acest moment spunându-mi să îmi sun părinții , însă ce se poate întâmpla rău? Până la urmă e bunica mea, nu?
Alerg până la ușă și cu o simpla răsucire de cheie aceasta se deschide cu un scârțâit insuportabil
Bunica nu este nicăieri, nu o vad, poate că e din cauza ploii,îmi întorc privirea spre locul unde a stat bunica, ciudat…nu se văd urme
„Hai aici, dragul meu” un țipăt din spatele casei mă strigă, alerg acolo și încremenesc…în fața mea stăteau două cadavre,sângele amestecat cu picăturile de ploaie alunecau ușor pe iarba, ochii le lipseau iar carnea ce trebuia sa fie pe craniu era dezlipita, mâinile și picioarele le erau tăiate, capul le stătea lângă corp, abia după ce am analizat tot mi-am dat seama ca aceia sunt defapt părinții mei care au promis ca se duc sa o ia pe bunica în vizită..
Tot ce îmi amintesc este fața bunicii mele având un topor în mână,ultimele ei cuvinte fiind: „go to sleep”
Ține minte, nu deschide ușa!
