Eram un om de stiinta, imi placea sa fac experimente care mai de care inspaimantatoare, de la crearea unor noi specii de animale, pana la schimbarea ADN-ului animalelor.
Nimeni nu-mi stia experimentele, mai ales experimentul pe un om al strazii, pe care l-am ademenit cu mancare, iar apoi l-am carat in laboratorul meu, unde l-am inchis intr-o camera special amenajata.
Dupa cateva luni in care l-am imbibat cu tot felul de substante de ADN-uri de la alte animale, a ajuns sa nu mai vorbeasca, comportamentul lui devenise unul salbatic, manca doar carne cruda, ocazional fructe.
Totusi, era stabil, nu aveam probleme cu el, pana cand a inceput epidemia cu Covid-19. Fiind intr-o zona foarte infectata, am luat virusul, iar nevrand l-am dat si omului strazii, care parea fi mai mult o creatura.
Asta a dus la niste malformatii, care i-au crescut cutia toracica, inima pulsa zilnic din ce in ce mai rapid, iar plamanii pareau ca o sa cedeze curand.
Nu imi permiteam sa pierd experimentul, asa ca l-am injectat cu o substanta creata de mine, sperand ca o sa elimin virusul din el.
Dupa cateva ore, isi revenise complet, credeam ca scapase de virus dar, noaptea urmatoare, a inceput sa urle de durere, trezindu-ma din somn.
Am mers repede la calculator sa-i vad pulsul, insa imi arata ca inima ii cedase, desi el batea in usa si urla.
Mi-am pus o masca si am deschis o fereastra de la usa blindata. Nu stiam cum sa reactionez cand am vazut ca inima lui se afla pe pat, pe podea era un covor de sange, iar el scria pe perete cu propriul sange „O sa ma razbun pentru toata tortura!”.
Am inchis fereastra si ma gandeam ce sa fac cu el, dar nu a mai druat mult pana s-a facut o tacere ca de moarte. M-am uitat din nou pe fereastra, iar corpul lui era pe jos, in balta de sange, insa n-am avut curajul sa intru inauntru timp de 2 zile, asta pana am fost sigur ca e mort.
I-am topit corpul in acid deoarece nu voiam sa ma complic, iar de atunci mi-am inchis laboratorul. Dupa 7 ani, deja aveam familie si un baietel de 5 ani. Cand am ajuns intr-o seara acasa, de la munca, m-am dus in bucatarie, unde era fiul meu care desenase acea creatura perfect, de parca o priveam fata in fata.
L-am intrebat ce e cu desenul si mi-a raspuns ” E omul strazii, mi-a spus ca te stie si ca ii e dor de tine,tati!”.
M-am speriat cand am auzit asta, nimeni nu stia de acel experiment, nici macar sotia mea. L-am intrebat unde e mami si mi-a zis ca e in camera noastra.
M-am dus repede la ea cu gandul sa ii iau si sa plecam din acea casa, insa cand am deschis usa, sotia mea era transata in tot patul, iar cateva parti din corpul ei erau topite cu acid.
Am facut un pas inapoi, frica era stapana pe mine, nu puteam sa ma misc, nu stiam ce sa fac.Fiul meu a venit alergand la mine. m-a tras de mana sa-mi zica ceva la ureche, iar cu o voceinceata si calma a zis „E in bucatarie, te asteapta!”.
