Ultimul lucru pe care îl văd întotdeauna înainte de a mă trezi este moartea tuturor celor din jurul meu, o mărturie a monstrului pe care știu că îl am în mine.
Numele meu este lipsit de importanță, deoarece nu sunt aici în căutarea faimei, averii sau a ceva de genul. Bănuiesc că acesta este ceva ce trebuie să-mi dau de pe suflet și să-l împărtășesc, astfel încât poate ceea ce văd în fiecare noapte să nu mă mai bântuie.
De când aveam treisprezece ani, același coșmar a apărut în subconștientul meu, singurul detaliu real care se schimbă mereu este persoana. Într-o noapte va fi mama mea, următoarea tatăl meu, după aceea cel mai bun prieten al meu, la trei zile dupa, prietena mea.
Începe mereu în pădure, apusul soarelui și întunericul la orizont, ultimele raze de soare prin copaci vopsesc pădurea într-un roșu aprins. În acest moment, persoana este găsită alergând prin pădure, de exemplu, iubita mea. Alergând și gâfâind greu, frica este evidentă în ochii ei, deoarece este urmărită de ceva în depărtare, în spatele ei. Este gândul general din capul meu că ea încearcă să ajungă undeva cu ultimele pete de lumină solară rămase pe pământ, eventual la o mașină sau o casă.
Cu toate acestea, întunericul apare repede în pădure și o înconjoară o noapte absolută. Ea încearcă să-și încetinească respirația, încercând să-și controleze bătăile inimii care cresc rapid, fără niciun rezultat. Se aud zgomoet de viță de vie și ramurile din jurul ei, în timp ce frica crește până la cantități insuportabile, aproape făcând-o să strige, dar înainte ca sunetul să-i scape, ea își acoperă gura, temându-se că entitatea necunoscută o va localiza cu o precizie mortală dacă ea isi permite ca frica să o apuce. De obicei, în acest moment, încep să caut o modalitate de a o ajuta doar pentru a descoperi că vederea mea se schimbă de la ea la ochii urmăritorului.
În urma parfumului inconfundabil al fetei urmărită în mulțimea de copaci, urmăritorul știe că se apropie din ce în ce mai mult, teama de la fată fiind o calauza pentru entitate, si asa în sfârșit ajunge la prada ei. Luptându-se cu dorința de a o lua de-a dreptul, urmărește de la distanță când încearcă să se ascundă și să se calmeze, fără să știe că timpul pentru astfel de lucruri a trecut. Încet și cu o precizie pricepută, prădătorul își doboară prada.
Revenind la scena de mai sus, mă uit cum orice ar fi chestia asta, o ataca pe iubita mea. Ea încearcă să lupte, să lovească, să muște, să zgârie, să țipe și să plângă, încercând să scape de gheare, dar creatura este prea puternică și o tine pe loc.
Mă întorc la ochii creaturii privind în jos la prietena mea, frica din chipul ei schimbându-se într-una de teroare de moarte. Sentimentul de a vedea asta umple creatura cu o plăcere bolnavă. Mânia mă umple repede, știind doar că sunt spectator și neputând să-mi ajut iubita. Lacrimile îi curg pe față și se uită direct în ochii ei, uitându-se și în ai mei. Ea rostește o singură frază, dar una care mă îngheață până la oase.
„Te iubesc.”
Sunt din nou în spatele ochilor entității, simțind pielea moale a gâtului ei în mâinile aspre ale creaturii prin care mă uit. Începe să se sufoce, încercând să păstreze ultimele crize de respirație, o privire în ochi îi atrage atenția, deoarece crede că ceva va împiedica acest lucru să se întâmple. Un chicot răutăcios izbucnește din gura entitatii, urmata de o voce profundă și amenințătoare.
„Nu există nicio speranță pentru tine. Ce cauți a dispărut de mult și doar ce vezi a ramas. Fii fericita că ultimele priveliști ale vieții tale sunt ceea ce este în fața ta și lasă trecutul în urmă.”
O tine si mai strâns, iar ea se chinuie să-și țină respirația, dar încet-încet își pierde speranța pe care o avea cândva într-o expresie a neantului. Viața începe să se estompeze, ochii albaștri strălucitori și înghețați ai iubitei mele se estompează într-un gri plictisitor când ea își lasa ultima suflare și, în cele din urmă, un negru adânc când viata se scurge complet din corpul ei.
Atunci revin la vederea de sus a creaturii. Mă învinge un sentiment copleșitor de furie și ură, un sentiment de intenție criminală și sentimentul de pierdere. Se îndepărtează de deasupra corpului ei și își încrucișează mâinile peste piept, și își închide pleoapele pentru a face să pară că doar se odihnește. Apoi, se aplecă peste corpul ei și face ceva care mă uimește. Își pune cel mai ușor și mai mic sărut pe buzele ei, simțind răceala morții care a început deja să o ia în îmbrățișare. Creatura se ridică în picioare și vederea mea se schimbă pentru a o vedea față în față.
„În sfârșit, pot să văd nenorocita asta de creatura si s-o vânez… O s-o fac…” Gândurile din interiorul visului meu se opresc brusc ca și cum aș fi fost lovit cu o tonă de cărămizi. Ceea ce văd nu poate fi adevărat, nu poate fi real, nu se poate întâmpla.
Ceea ce se uită la mine în întunericul pădurii, peste trupul iubitei mele… sunt eu.
Povestea a fost tradusa si adaptata pe baza licentei CC-BY-SA.
