Chiar nu voiam să se ajungă la asta și nici nu aș fi crezut vreodată că se va ajunge atât de departe.
Aveam probleme mari cu banii. Îmi pierdusem locul de muncă ca paznic la o vilă de lux din oraș. Fiul proprietarului, un om foarte rău și arogant, mă dăduse afară fiindcă îmi scăpasem ciorba pe pantofii lui de 300 de euro.
Aveam foarte multe datorii la bănci, iar dacă nu reușeam să plătesc cei 100.000 de euro pe care îi datoram, riscam să ajung în stradă.
Atunci, un prieten mi-a spus că mă poate ajuta să câștig bani.
Andrei era cel mai bun prieten al meu. Lucrase ani buni ca chirurg plastic în Germania, dar se întorsese în țară. Mi-a spus că aș putea lucra la spitalul unde lucra și el, însă m-a avertizat că nu era un spital normal și că trebuia să fiu foarte sigur înainte să accept.
Aveam încredere în el, așa că am acceptat.
Mi-a spus că uneori va trebui să fac și lucruri ilegale, dacă Mr. Pedro îmi cerea asta.
Odată ce începeai să lucrezi pentru Pedro, nu mai puteai da înapoi.
Dacă făceam tot ce trebuia, puteam câștiga chiar și 30.000 de euro pe lună.
Eram foarte curios să aflu despre ce era vorba.
A doua zi dimineață, Andrei m-a luat cu mașina. Când am ajuns la marginea unei păduri uriașe, mi-a pus o bentiță la ochi.
Mi-a spus că încă nu aveam voie să văd drumul până acolo.
Cred că am mai mers aproape cinci ore cu mașina, pe drumuri foarte denivelate, până când m-a pus să cobor și mi-a dat jos bentița.
— De aici mai avem cam două ore de mers pe jos, mi-a spus.
Am mers prin pădure până când am ajuns la o clădire uriașă, aflată în mijlocul unui luminiș înconjurat de copaci enormi.
La intrare am fost întâmpinați de un bărbat cu părul lung și blond, care purta ochelari de soare.
Acesta era Pedro.
Am fost conduși într-o sală unde mi-a fost prezentat doctorul Constantin, un chirurg plastic pensionat.
În aceeași sală se aflau doi bărbați cusuți unul de celălalt într-un mod îngrozitor.
Pedro mi-a spus că acela era unul dintre experimentele lor.
Treaba mea urma să fie simplă: trebuia doar să ajut la prinderea și transportarea subiecților până la spital.
M-am abținut cu greu să nu vomit.
M-am uitat spre Andrei, dar privirea lui îmi spunea să nu mă opun sub nicio formă.
Dacă aș fi putut, aș fi chemat poliția chiar atunci.
Am spus că trebuie să merg la toaletă, dar adevăratul meu plan era să sun la poliție fără să mă vadă nimeni.
Pe unul dintre holuri am trecut pe lângă o cușcă. Înăuntru se aflau doi bărbați și o femeie care fuseseră, la rândul lor, cusuți unii de ceilalți.
Am scos telefonul.
Andrei m-a oprit.
Mi-a spus că telefoanele erau blocate de un sistem special și că, dacă încercam să chem poliția și Pedro afla, aveam să ajung exact ca oamenii din cușcă.
În acel moment aveam foarte multe întrebări pentru Andrei.
Va urma…
Poveste de ficțiune. Scrisă de Cufărul cu Enigme și adaptată editorial de Creepypasta România.
